În ce ne implicăm

Educație - refugiu în adversitate

Educarea copiilor proveniți din familii disfuncționale, prin desfășurarea de activități formale și nonformale, precum: activități remediale pentru copiii care întâmpină dificultăți de învățare la școală, activități de tip dezvoltare personală, cu caracter psiho-emoțional, având ca și scop prevenirea și reducerea abandonului școlar, dar și a marginalizării și excluderii sociale a copiilor cu posibilități reduse. De asemenea, în cadrul Asociației, ne dorim ca fiecare persoană, începând cu cei mai mici, dar nu numai, să găsească ajutorul nu doar pe plan social sau cognitiv, dar și spiritual, descoperind, prin orice misiunea Refugiu desfășoară, un sprijin în Isus, singurul care poate încuraja, vindeca, ierta și oferi speranță, dăruindu-le o identitate nouă.

“Educația este un ornament în vremuri de prosperitate și un refugiu în adversitate.” ~ Aristotel

Dăruire - sprijin în nevoi

Identificăm nevoile fizice și de sănătate ale fiecărei persoane ajutată de Asociație, asigurând astfel satisfacerea acestor nevoi: alimente, îmbrăcăminte, obiecte de igienă personală, lemne de foc etc.
În România sunt 225.000 de copii care se culcă flămânzi aproape în fiecare seară și totuși este o mare risipă alimentară în țara noastră. Soluția noastră este crearea unei rețele prin implicarea comunității pentru a deveni un sprijin în nevoile acestor “foarte neînsemnați frați micuți ai Lui Isus.” –  Matei 25: 40

Adăpost - un acoperiș deasupra capului

Înființarea, organizarea și coordonarea de centre de zi, case de tip familial, asigurând servicii specifice de găzduire, îngrijire, asistență medicală, recuperare, reabilitare, consiliere psihologică și spirituală, dezvoltare a deprinderilor de viață independentă pentru familiile sau bătrânii care au rămas fără locuință. 

…Într-o zi am întrebat o bătrânică: “Ce înseamnă pentru dumneavoastră o viață bună?” Și ea mi-a răspuns: “Să am un loc unde să-mi pun capul pe pernă, în liniștite.”